en-joy  

Sărăcia omului, credinţa

04 04 2006 11:20

În iarnă ne bucurăm de cadourile Crăciunului, în primăvară de bunătăţile din jurul ouălelor roşii, în vară de aniversarea numelui celor dragi botezaţi după cel al Mariei iar toamna ne înfrumuseţăm casa întru sfinţenia sărbătorii Crucii. Dar în mijlocul postului care precede toate aceste sărbători, ne bucurăm oare de credinţă şi de adevăr?

Ce înseamnă credinţă? Dar post?

O definiţie dată credinţei ar închide-o în anumite limite ceea ce defapt şi înseamnă “a defini”, adică a pune limite; credinţa este luarea la cunoştinţă a existenţei unei fiinţe superioare, în mod obligatoriu o fiinţă personală, pentru ca relaţia să fie una dialogală şi întemeierea pe această cunoştinţă. După cum copilul caută exemple mai întâi în familie, şi asistăm deseori la discuţii între copii de genul “taică-meu îl bate pe taică-tău”, familia oferindu-i copilului o temelie optimizantă, la fel credinţa într-o fiinţă divină superioară ne întăreşte viaţa şi ne optimizează, ne oferă temelia necesară pentru o viaţă în armonie. Există o “teorie a profitului” după urma credinţei: dacă eu cred în Dumnezeu şi El există, nu numai că îmi petrec viaţa într-un optimism pe care mi-l oferă siguranţa temeliei, dar şi, trăindu-mi viaţa după preceptele creştine, dacă El există, câştig viaţa veşnică fericită, Raiul, adică starea de întoarcere în “pântecele iubirii maternale” a lui Dumnezeu. O a doua variantă ar fi să cred în Dumnezeu şi El să nu existe, atunci viaţa mea ar fi la fel de optimistă, chiar dacă mă bazez pe o temelie ce nu există, dar despre care eu nu pot spune aceasta, iar dacă El chiar nu există nu pierd nimic. O a treia variantă ar fi ca eu să nu cred şi El să existe, necredinţei mai putem să-i spunem şi pesimism, ştiind despre cei care au o viaţă pesimistă că văd de cele mai multe ori sau întotdeauna partea goală a paharului şi sunt mai mereu trişti şi îngrijoraţi pentru ceea ce urmează, iar în veşnicie aş cădea în existenţa nefericită, adică Iadul, despre care Sfântul Isaac Sirul spune că este aceea stare pe care el o numeşte “flăcările iubirii lui Dumnezeu”, deci focul iubirii neîmpărtăşite şi nedorite; deci, în acest caz, pierd totul. O ultimă variantă ar fi să nu cred, deci să fiu pesimist, iar Dumnezeu să nu existe, deci să nu pierd viaţa veşnică fericită, despre care oricum nu cred că există dacă eu nu cred în Dumnezeu, în acest caz trăind o viaţă de tristeţe fără nici un motiv şi cu nici un scop. Pe mine personal credinţa nu numai că mă ridică de fiecare dată când mă împiedic, dar îmi place să spun că viaţa mea înseamnă mai mult credinţă decât orice altceva.

Încă de la începuturile lumii Dumnezeu dă poruncă oamenilor, nu pentru a le îngrădi libertatea ci pentru a le cere răspuns la iubirea din care El i-a creat. Deci porunca dată lui Adam şi Evei în Rai este primul îndemn spre înfrânare pe care Dumnezeu îl dă omului. Cel mai elocvent exemplu îl primim chiar de la Domnul Iisus Hristos când Dumnezeul –Om posteşte, în trup fiind, timp de 40 de zile în deşert, acolo având loc şi ispitirile diavolului. De ce îl numesc astfel, pentru că Hristos ne demonstrează că trupul uman este capabil de înfrânare. A posti înseamnă a te abţine de la ceea ce constituie pofte sau plăceri, atât pe plan spiritual, cât şi pe plan fizic. Auzim de multe ori că “nu ceea ce băgăm în gură contează, ci numai ceea ce scoatem din gură”. Vă spun că nu este aşa. Pentru a-ţi arăta iubirea faţă de cineva trebuie să dai anumite dovezi, la fel este şi cu postul, trebuie să dovedim că şi noi îl iubim pe Creator la fel de mult, sau măcar atât încât să i-o arătăm, în anumite perioade, în plan spiritual şi fizic. Postul de mâncare nu este un scop ci un mijloc, dar un mijloc care arată pasul pe care îl facem noi spre Dumnezeu, iar postul sufletesc nu face altceva decât să ne aducă aminte că, precum zice Sfântul Maxim Mărturisitorul, “acolo unde ne stă mintea, ne este şi sufletul”, adică, dacă ne e mintea la pofte şi plăceri, acolo ne este şi sufletul. Aş vrea să mai adaug că, în Evenghelia dumincii trecute ( a patra din Post), Domnul Iisus Hristos spune că unii demoni se scot numai cu post şi rugăciune. De ce oare ne mai mirăm când auzim reproşul pe care Hristos îl face ucenicilor săi, că “dacă aţi avea credinţa cât un bob de muştar, i-aţi zice muntelui acestuia să se mute din loc şi el s-ar muta”, cum să cerem semne de la Dumnezeu, când nici măcar nu credem că ni le va da?

Imaginea preoţilor e ştirbită tot mai des prin exemple negative având la baza vechea zicală “să faci ce zice popa, nu ce face popa”. Cine are atunci autoritatea supremă de a fi retoricul binelui, adevărului şi al frumosului în societate?

Imaginea şi exemplu suprem este Hristos, Dumnezeul care a luat “chip de rob”, din iubire, pentru a ne arăta că cea mai mare valoare în viaţă este aceea de “a-ţi pune sufletul pentru prietenii tăi”. O pildă spune că doi călugări mergeau pe firul unui pârâu, la un moment dat li s-a făcut sete şi au băut din apa limpede a acestuia; apa era foarte bună. Ajunşi la izvoare, au văzut că pârâul se ivea prin gura unui câine mort. Morala acestei pilde este că nu contează vasul prin care vine harul, odată ce este vas ales, ci harul care lucrează în lume cu puterea lui Dumnezeu. Nu neg că există şi preoţi corupţi, când spun “corupţi” mă refer la orice atingere a păcatului, sub orice formă, dar, din păcate, trăim într-o lume patronată de mass-media, în care conducătorii de trusturi de presă încep a se crede dumnezei, lume în care, din nou din păcate, omul ia ceea ce i se oferă pe tavă, fără a cerceta, iar presa le dă oamenilor, precum în vremurile romane, pâinea şi circul de care au nevoie pentru a nu lua în seamă schimbările care contează cu adevărat. Există oameni păcătoşi, pentru că pentru ei a venit Hristos în lume, adică pentru noi toţi, însă ar trebui să încetăm a vedem paiul din ochiul celuilalt, trecând cu vederea bârna din ochiul nostru. Există o mulţime de preoţi de valoare, care, pentru că Hristos ne arată calea smereniei, nu ies în faţă, dar cu atât mai incitant ar trebui să fie pentru noi să îi descoperim, mai ales că trăim într-o epocă fără frontiere. Vă mai spun atât, când eram în liceu am fost la mânăstirea Sihăstria, din Moldova, unde l-am întâlnit pe părintele Cleopa, pe care, fiind împreună cu colegii mei, l-am rugat să facă o fotografie cu noi, răspunsul lui fiind să ieşim pe pajişte în faţa chiliei sale, unde vom găsi un măgar, să facem poză cu el, iar sub ea să scriem Cleopa. Pentru mine este modelul suprem de smerenie.

Despre moralitate şi secolul XXI, ce se poate spune?

“Toate îmi sunt permise, dar nu toate îmi folosesc. Toate îmi sunt permise, dar nu toate zidesc”. Acestea sunt cuvintele prin care Sfântul Apostol Pavel ne arată că nici un lucru din lumea aceasta nu este rău în sine, ci numai modul în care îl folosim. Încă de la zămislire, omul are întipărită în suflet legea morală naturală. Depinde cum folosim cele din jurul nostru, ce bagaj adăugăm şi cât balast, ca, pe parcursul vieţii cei din jur să îşi dea seama de legea morală din noi. Spun Sfinţii Părinţi că sufletul omului este ca o oglindă, care, dacă se întoarce spre Soare, adică spre Dumnezeu, oglindeşte lumina, lumina virtuţiilor, iar dacă se întoarce spre noroi, adica spre patimi şi pofte, atunci va oglindi întunericul, adică adâncimea păcatelor. Depinde de noi dacă decidem şi avem discernământul necesar să ne însuşim legea morală şi să-i îmbogăţim conţintul în sufletele noastre. Cineva spunea că secolul XXI ori va fi creştin, ori nu va mai fi deloc. Vedem că încă trăim şi că încă mulţi tineri se întorc la Dumnezeu, la Biserică, sunt ca mlădiţele viţei care se întorc la tulpina fără de care nu ar putea trăi, adică la Hristos.

De ce viciile tind să fie mult mai apreciate decât virtuţile în cercurile sociale?

Omul, de când este el, alege calea cea mai facilă. Fiind “chip al lui Dumnezeu”, omul are în sine nevoia şi dorinţa de fericire. Căutarea fericirii, după cum spune şi Sfântul Maxim Mărturisitorul, a fost şi este un lucru prioritar pentru om, am putea spune chiar primordial. Din păcate, calea mai uşoară de a găsi fericirea duce la pofte şi patimi. Ceea ce nu îşi dă seama omul este că aceasta fericire este una de scurtă durată, iar plăcerea, într-o cantitate mică, are întotdeauna ca finalitate o durere mult mai mare. Înclinaţia pe care o are omul, setea după fericire, este firească, fiinţială, însă această fericire, fericirea reală, este şi va fi întotdeauna întoarcerea în iubirea lui Dumnezeu. Până îşi va da seama de acest lucru, dacă îşi va da seama vreodată, omul va continua să dea cu capul de pragul de sus, de atâtea ori până când îl va vedea pe cel de jos, adică cel al smereniei, al “sărăciei cu duhul”. Fiind calea cea mai uzitată, dar şi cea mai agreată, este “normal” să fie şi cea mai populară, această cale a căutării fericirii în patimă. Oricum, trăim într-o lume în care trebuie să te integrezi cu orice preţ, în care anormalul este considerat normalitate, iar normalul, în Dumnezeu, este considerat anormal, considerat a nu mai fi la modă, învechit. În societate de prim rand este ideea “dacă nu eşti cu noi, eşti împotriva noastră”.

Ispita de dragul experienţei, se iartă ?

Dumnezeu iartă orice, dar numai atunci când căinţa este adevărată, vine din suflet, şi este însoţită de hotărârea de a nu mai repeta. Părintele Arsenie Papacioc de la Techirghiol spune că, atunci când la spovedanie îi vin cupluri de tineri care îi povestesc că trăiesc împreună fără a fi căsătoriţi, el mereu le dă pilda hoţului care vine la spovedanie şi spune “Părinte, dezleagă-mă de zece ori, că am furat de nouă ori, dar la noapte o să fur iar.” Ce înseamnă aceasta decât numai aceea că, dacă nu suntem hotărâţi să renunţăm la a ispiti şi a fi ispită, să nu nădăjduim că pe Dumnezeu îl poate înşela un om. Deci, eu spun nu la ispita de dragul ispitei, eu spun nu la a ispiti şi a cădea în ispită cu gândul că Dumnezeu mă va ierta oricum, eu spun nu la joaca de a găsi fericirea acolo unde ea nici măcar nu există. Trăim într-o epocă a consumerismului, în care oamenii sunt tentaţi să consume cât mai mult şi cât mai repede. Îmi place o remarcă ce spune că omul îşi pierde sănătatea pentru a face bani, ca apoi să îşi piardă toţi banii pentru a-şi recâştiga sănătatea.

Ce sau cine anume îl îndepărtează pe tânăr de Dumnezeu?

Nimeni altcineva decât el înşusi. Există situaţii în care au o influenţa şi anumiţi factori externi, însă, dacă ne gândim la ce am spus încă dintr-un început, că relaţia noastră este una dialogală cu o fiinţa personlă, deci faţă către faţă, căci cuvântul faţă vine din grecescul “prosopon”, care a dat naştere cuvântului persoană. Deci, dacă ne gândim că relaţia mea cu Dumnezeu trebuie să înceapă în interior, precum Iona al lui Marin Sorescu, şi doar mai apoi să fie cultivată şi întărită de o relaţie cu Dumnezeu în comunitate, în Biserică, atunci depărtarea de Dumnezeu este o dovadă de lipsă a credinţei, o dovadă de slăbiciune în relaţia cu divinul, din nou o spun, o relaţie personală.

Dezamăgirea – faţă de societate, din dragoste sau pe plan profesional- atinge marea majoritate a oamenilor. Cum să-i facem faţă?

Părintele Arsenie Papacioc, despre care am vorbit mai sus, spune, în cartea sa “Cuvânt despre bucuria duhovnicească” că duhul mâhnirii, duhul tristeţii, nu sunt altceva decât nişte draci. Pentru a-i alunga trebuie să apelăm la duhul veseliei, la duhul iubirii lui Hristos, care învinge moartea şi tristeţea. Părintele Constantin Necula de la Facultatea de Teologie din Sibiu spune, extraordinar după părerea mea, “ de ce eşti trist, popor al Invierii?”. Sfinţii Părinţi vorbesc în mai multe locuri despre această stare de plictiseală, de suprasaturaţie de tot şi de toate sub termenul de “akedia”, care este un duh al mâhnirii, al lenei duhovniceşti, al plictiselii sufleteşti. Acest duh poate fi îndepărtat numai în Hristos şi cu Hristos, lăsându-L să lumineze din noi, dându-I voie să arate lumii, prin noi, Invierea Sa. De aceea consider extraordinară remarca Părintelui Necula: noi nu putem, nu avem voie să fim trişti, pentru că Hristos a învins moartea şi a deschis porţile Cerurilor pentru noi.

Un sfat pentru cititori…?

Să-şi caute singuri calea, dar să caute, nu să se prefacă, iar aceasta trece prin Biserică şi îl are pe Hristos ca început, Cale şi partener de drum, dar şi finalitate, îmbrăţişare în iubire. Părintele Dumintru Stăniloae spune că iubirea lui Dumnezeu este ca un bumerang pe care Acesta îl trimite în lume să ne ia pe noi la El. Iar porunca lui Hristos este să ne iubim unii pe alţii precum El ne-a iubit pe noi, adică în stare de jertfelnicie. Calea noastră trece întotdeauna prin ceilalţi, care ne devin tovarăşi de drum, prin Hristos, în Hristos şi cu Hristos spre Hristos.

L-aş asculta pe Daniel vorbind ore în şir despre Dumnezeu ca despre cel mai bun prieten, ca despre cel mai drag, ca despre cel mai bun. Dar vine un moment când răspunsurile trebuie să mi le găsesc singură. În mine. Pe drumul de plecare, Daniel mi-a povestit o întâmplare adevărată. În Bucureşti, părintele le spune oamenilor, în biserică, despre faptul că peste două duminici, la ora 11, diavolul va veni tocmai în biserica lor. Lumea nu a cutezat să-l creadă, dar părintele spune acelaşi lucru şi duminica viitoare, amintind că în următoarea, sigur, diavolul va veni. Soseşte şi duminica în cauză, se face şi ora 11 şi nimic. Lumea, venită în număr impresionant de mare, încât stătea acum şi pe afară, a început să şuşotească vrute şi nevrute despre părinte, căci iată, se făcu ora 11,30 iar despre diavol nimic. Părintele ieşind la predică le zise, că în adevăr, diavolul e neserios, pentru că nu a venit, dar, cum de au venit atât de mulţi să-l vadă pe diavol când pentru Dumnezeu, care vine sigur în fiecare duminică, vin atât de puţini?

###

Daniel Puia Dumitrescu, profesor de religie.

Licenţiat in Teologie pastorală la Facultatea de Teologie din Sibiu

Master cu merit al Universităţii din Leeds din Anglia, in Teologie Liturgică

Doctorand al Universitătii Durham- Anglia, la catedra de Studii Euharistice, preot-profesor Andrew Louth

Volum de poezie “Mugur de stâncă”, ed. Marineasa, Timişoara, 2005

vizite: 10965 redactor: Anca Pepelea in Diverse

Comentarii

 

1. Sephiroth

04 04 2006 12:09
E ok. Nu prea le am in domeniul asta, dar pe moment ma face sa ma simt ca cel mai mare pacatos din lume. Succes in scrieri!PS: O sa-ti trimit in particular adresa fratelui meu. Sigur el ar intelege mai bine.  

2. ergo

05 04 2006 08:57
mi'aduce aminte de ganduri vechi... mi'aduce aminte de vremuri de cautari si gasiri. am lasat acea lume in urma... 

3. Liviu

24 04 2006 21:56
Cata dreptate si cat de pacatosi suntem, eu personal sper ca intr-o zi sa pot sa ma indrept pe drumul cel bun caci deocamdata orbecai.Dumnezeu sa ne lumineze mintile la toti 

4. Gaftoneanu Simona

10 04 2008 21:39
Eu sunt crestin-baptista
Ceea ce ai scris tu este total adevarat si chiar mi-a dat de gandit!
Domnul sa te binecuvinteze! si fie ca Domnul sa te foloseasca in a aduce cat mai multi oameni la El! 

5. chaussures air max 2010

22 09 2011 11:41
I would love to win that poster because it haunts me and I can’t stop thinking about it. 

6. susan9i

04 10 2011 08:35
Hi, I found this blog once, then lost it. Took me forever to come back and find it.

Escort Agency Ogden 

7. Online relationships guide

19 06 2012 14:02
Din păcate, calea mai uşoară de a găsi fericirea duce la pofte şi patimi. Ceea ce nu îşi dă seama omul este că aceasta fericire este una de scurtă durată, iar plăcerea. 

8. Answers to Love Dating Questions

24 06 2012 17:06
I think, this theme is quite actual now. 

9. swiss 02

09 10 2013 14:07
The internet has turn out to be a top aspect in acquiring rolex wall clock out of your corporate retailers, as being a outcome of one\'s economic indicator of provide and demand. 

10. Chassidy

30 03 2014 04:10
That's a brilliant answer to an ineentstirg question 

11. public liability insurance dj

11 05 2014 10:45
Free info like this is an apple from the tree of knowledge. Sinful? 

12. manufactured home insurance florida

28 05 2014 09:27
What liberating knowledge. Give me liberty or give me death. 

13. then sign

27 06 2014 18:22
Awesome you should think of something like that 

14. viagra

18 10 2014 11:53
Whoever edits and publishes these articles really knows what they're doing. 

15. 17 car insurance for

28 10 2014 02:13
You've captured this perfectly. Thanks for taking the time!

Adauga si tu un comentariu

Bold Italic Underlined Link

Toate drepturile sunt rezervate ATZ. Nici o informatie din acest site nu poate fi preluata, integral sau partial fara acordul din partea ATZ. Redactorii sunt direct responsabili pentru continutul articolelor si a stirilor.

rss feed atom feed Powered by eyeblog