en-joy  

O lume şi-un destin pentru durere

11 03 2009 22:46

Orice am face, la un moment dat devenim, pentru cineva sau pentru mai mulţi, o mare durere. Uneori nu putem simţi acest fapt deoarece nu mai existăm dar, cteodată, avem neşansa să-l conştienzităm. Trăim atunci un sentiment de neputinţă sau, mai corect spus, de dezamăgire, pentru că ştim că suferinţa s-a creat din cauza noastră, a ceea ce am făcut, a ceea ce n-am făcut sau a ceea ce ni s-a ntmplat.

Nu avem cum să tratăm durerea dect cu o ridicare din umeri, spunnd aşa a fost să fie, aşa a vrut Dumnezeu şi nişte regrete verbalizate n chiar mi pare nespus de rău, iartă-mă, nu am avut ncotro. Iar destinul ni s-a mplinit exact n acele clipe cnd nu reprezentam nimic altceva n sufletul celorlalţi dect o cădere n gol, sonoră, care ar justifica nsăşi existenţa sufletului.

Cnd murim nevinovat, prea devreme, accidental cei care ne-au iubit, ne-au cunoscut sau pur şi simplu s-au nduioşat de moartea noastră suferă după noi, plng, jelesc n sensul cel mai amar posibil şi ne lasă să fim n inimile lor un motiv de a trăi mai departe pentru noi, de a duce idealurile noastre mai aproape de adevăr, de a continua lupta ncepută de noi sau doar de a fi o oglindă a ceea ce am reprezentat noi pe pămnt, nelăsndu-ne să fim uitaţi cel puţin o generaţie.

Destinul ne este să devenim o mare durere n sufletul cuiva, căci oamenii nu suferă dect după cei pe care i-a iubit sau după acei ce le-au dat cndva un lucru desăvrşit o speranţă, o bucurie, o mbrăţişare, o victorie, un rost, o mnă ntinsă, o vorbă nţeleaptă, o rezolvare la o situaţie dificilă.

Şi nu plecăm din lume pnă cnd nu ne ndeplinim destinul. Pnă cnd nu lăsăm cel puţin un om să plngă n urma noastră. Fiţi sigur de asta! Chiar dacă nu vom cunoaşte persoana care va plnge cu adevărat dispariţia noastră. Nu contează numărul celor care vor rde sau se vor bucura că am murit. Important e acel singur om care va aşterne lacrimi peste amintirea fiecăruia.

Acesta este crezul meu. Am văzut prea multă durere n jurul meu ca să cred altfel. Şi e dureros de frumos modul n care unii şi aduc aminte de cei iubiţi. Iar uneori, dispărem din viaţa cuiva nu pentru că murim fizic, ci din neiubire. Plecarea dintr-o relaţie cnd unul spera la mai mult, este echivalentă cu moartea cerebrală a celui ce pleacă şi care este ngropat n sufletul celui care rămne, cel puţin o vreme ncă, prins n mirajul relaţiei care a existat.

E fascinantă durerea! Te dezvăluie n faţa celorlalţi, te face vulnerabil, fără ca nimeni nsă să ndrăznească să-ţi fure demnitatea. Orict de multe defecte fizice ai avea sau orict de mult ai fi ncălcat scrierile moralei, atunci cnd porţi doliu devii martir, mai ales cnd negrul nu l aşterni n faţa lumii ci n ochii tăi, ascunzndu-l n faptele tale, n gndurile şi n nevoile tale.

Nu am exagerat cnd am spus martir. Povara unui doliu te schimbă. Te face sensibil la lucrurile mărunte şi la gesturile necugetate. Te face mai ngăduitor cu toate. Sau din contră, total indiferent la ce se mai ntmplă n jurul tău.

Nu suntem obligaţi să purtăm doliu după nimeni. Tocmai de aceea ndeplinim fără să vrem destinele celor plnşi. Din prea multă dragoste de viaţă. Şi, uneori, din prea mult dor.

vizite: 8621 redactor: Anca Pepelea in LifeStyle

Toate drepturile sunt rezervate ATZ. Nici o informatie din acest site nu poate fi preluata, integral sau partial fara acordul din partea ATZ. Redactorii sunt direct responsabili pentru continutul articolelor si a stirilor.

rss feed atom feed Powered by eyeblog