en-joy  

Fecioară, fecior – dar sexul nu se schimbă!

23 05 2009 09:59

Danaaaaaaa von Kronstadt! Muzica începe iar o tipă îşi face apariţia dansând– din când în când lasciv– şi făcând playback de playback ( înţelegeţi tot artistul original cântă)! Publicul aplaudă şi dă cu banul, mai la o bretea de sutien, mai la mijlocul sânilor, mai la o jartea... Iar, în funcţie de ocaziune, se pun de la 10 la 50 de lei. Da, să fie primit, vorba aia, se primeşte, nu se dă pomană! Apoi show-ul continuă, cu alta.

De fapt, Dana nu e o fată. Deşi se îmbracă în rochii şi poartă tocuri. Dana e “transexual. Aceasta datorită faptului că de când mă ştiu gândesc, mă comporta şi simt ca o femeie. Dintotdeauna am ştiut că sunt o femeie într-un corp străin. Numai caroseria e de bărbat.”, râde apoi continuă povestea. Numele de scenă derivă din cel iniţial, pe de o parte, şi din apartenenţa locului de “poalele Tâmpei”, pe de alta parte.

Iubită este– în toate felurile

“Nu ştiu dacă altă familie face tot ce a făcut familia mea pentru mine”, ne mărturiseşte Dana. Nu se referă la lucruri rele, staţi liniştiţi. Din contră. Primul sprijin a venit din partea casei. Aşa încât a prins curaj şi a spus prietenilor. Rezultatul? “ Relaţiile mele cu prietenii sunt super bune, nu am pierdut niciun prieten după ce a auzit că sunt transexual. Ba, din contră. M-au apreciat mult pentru curajul meu”. Din atâtea prietenii, a fost aleasă una pentru mai mult şi acum Dana se mândreşte cu o relaţie de iubire de peste trei ani, “o viaţă normală, aş zice. Şi mă simt un om fericit şi împlinit”.

Lumea? Ce-i cu ea?

Dana este în branşă de mai bine de 18 ani. A participat la parade gay dar nu a avut satisfacţia dorită “nu pot spune că m-am simţit confortabil. Nu e locul meu acolo.” Aşa încât nici în acest an nu prea are de gând să se implice în manifestare. I-am cerut totuşi un mesaj pentru acei care fac parada-anti-gay şi a căror huiduieli o împiedică să se simtă în largul ei. “Iubiţi-ne cum vă iubim noi” a adăugat râzând. Aşa e Dana, mereu veselă.

Show-uri … la cerere

Lumea spectacolului o atrage pe Dana. Fie că e vorba de “spectacole de cabaret şi nu numai, scena m-a fascinat dintotdeauna”. Scena nu e neapărat amplasată în locaţii gay. “Oamenii au început să guste şi să fie chiar la modă aceste show-uri, se fac şi în cluburi sau discoteci de hetero.” Ţinutele pentru asemenea ocazii nu concurează cu cele ale covorului roşu dar cu reprezentaţiile autohtone ale vedetelor ( care, fie vorba între noi mai mult dezbrăcate apar decât înţolite!) hm, cam da. Cât priveşte oglinda... “machiajul durează minim trei ore.” Eh, dar şi banu` vine după grosimea fondului de ten! “Se câştigă destul de bine, eu una sunt foarte mulţumită.”

Nu e loc de concluzii

Am văzut-o pe Dana performând pe tocuri alături de alte nume sonore ale scenei de profil, precum “Shakira” şi “Naomi”. Este cunoscută. Da, de cei din lumea ei. Cei care au tangenţă sau sunt direct implicaţi în sfera LGBT- lesbiene, gay, bisexuali, transexuali. Nu îl cunosc pe Dan. Nici nu a vrut să fie prezentat astfel. Vedeta din viaţa ei este Dana. Greşesc. Este feminitatea. Şi fără vreo legătură cu zodia ei, Fecioară.

“Domnilor şi domnilor, Danaaaaaaa de Kroooonstadt!

vizite: 6545 redactor: Anca Pepelea in LifeStyle

Comentarii

Aceasta intrare nu a fost comentata inca.

Adauga si tu un comentariu

Bold Italic Underlined Link

Toate drepturile sunt rezervate ATZ. Nici o informatie din acest site nu poate fi preluata, integral sau partial fara acordul din partea ATZ. Redactorii sunt direct responsabili pentru continutul articolelor si a stirilor.

rss feed atom feed Powered by eyeblog