en-joy  

Drepturi sociale europene

13 08 2009 18:57

Agentia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale ( AJPS ) Braşov face cunoscut că are obligaţia  legală de a pune la dispoziţia celor interesaţi informaţiile şi documentele pentru obţinerea alocaţiilor familiale in statele membre ale Uniunii Europene şi ale spaţiului ecomomic european.

În conformitate cu Regulamentul Consiliului Europei nr. 1408/1971 privind securitatea socială a lucrătorilor migranţi, competenţa plăţii alocaţiilor familiale exportabile (alocaţia de stat şi indemnizaţia pentru creşterea copilului) aparţine statului în care lucrătorul migrant prestează activitate profesională (respectiv are un contract legal de muncă). În situaţia că părinţii copiilor prestează activităţi în două state diferite, competenţa plăţii se împarte între cele două tari , astfel încât statul care conform legislaţiei sale naţionale acordă un cuantum mai mare decât în celălalt stat va plăti diferenţa rezultată.

Actele necesare obţinerii formularelor europene sunt în principal:

-actele de stare civilă (copie CI/BI părinţi, copie CN copil/copii);

-permisul de sedere legală în statul membru UE;

-numarul de asigurat în statul membru UE;

-denumirea exactă a angajatorului şi datele de identificare ale acestuia.

Persoanele interesate în valorificarea acestor drepturi sociale europene pot obţine informaţii sau formulare la sediul AJPS din Braşov, B-dul Eroilor, nr.5 (clădirea Prefecturii, parter), zilnic între orele 9.00-16.00 . Informaţiile se pot solicita şi telefonic la tel. 0268-415142 sau prin e-mail la adresa ajps_bv@yahoo.com .

--- Comunicat AJPS---

vizite: 6626 redactor: Admin in Diverse

Toate drepturile sunt rezervate ATZ. Nici o informatie din acest site nu poate fi preluata, integral sau partial fara acordul din partea ATZ. Redactorii sunt direct responsabili pentru continutul articolelor si a stirilor.

rss feed atom feed Powered by eyeblog