en-joy  

Aş fi vrut să am 20 de ani în 1989

23 12 2009 22:58

Am vrut ca în această săptămână să nu apară decât un articol. Unul despre revoluţia din 1989. In restul zilelor să fie linişte, precum un moment de reculegere faţă de eroii lui acel decembrie. Lumea nu i-a uitat, au scris ziarele. Dar oare câţi s-au dus la comemorări fără a fi rudă cu vreun erou sau fără a reprezenta o instituţie sau partid politic? A mers oare cineva din dragoste faţă de eroi? E mult să vorbim de dragoste în acest caz? Nu cred că e suficient să ne limităm doar la respect. Trebuie să ne iubim eroii. Pentru că abia atunci vom respecta ceea ce ne-au lăsat: libertatea.

Nu spun că nu realizăm cât de importantă este libertatea de care ne bucurăm acum. Ci doar mi-e teamă că luăm libertatea ca pe un firesc, ca pe ceva personal. Nici măcar un drept nu o considerăm cât mai ales o politică de la sine înţeleasă a secolului pe care îl trăim. De aceea ne mirăm şi nu înţelegem cum în alte ţări există încă interdicţii de natură politică, socială sau religioasă.

Acum îmi dau seama că aş fi vrut să am 20 de ani în 1989. Să îmi trăiesc adolescenţa fără ProTv şi fără second hand-uri. Să nu ştiu câte bunătăţi există pe lume dar să ştiu că se poate mai mult. Iar atunci când revoluţia ar fi izbucnit să ies în stradă. Să strig: Libertate!

Atunci aş fi simţit schimbarea până la ultima picătură de sânge. Aş fi ştiut astăzi să merg săptămânal prin Parcul Eroilor şi să-mi acord un moment de meditaţie. Oare câţi din tinerii care călăresc băncile din acel parc- situat în centrul Braşovului- realizează că lângă ei sunt oamenii cărora le datorează libertatea lor de acum?

Săptămâna aceasta nimeni din lista mea de messenger nu a avut o poză sau un status cu referire la revoluţie. Când a fost Ziua României, începeam să număr câţi şi-au pus steagul la avatar. Dar acum nimic. De ce?

Aveam 12 ani când la Televiziunea Română se difuzau imagini din stradă. Apoi un lung şir de morţi dezbrăcaţi aşezaţi într-o încăpere. O mamă se întreba plângând de ce a murit fiul ei. Aceasta a fost revoluţia pentru mine. Şi aşa va rămâne. O noapte în care mama trebăluia prin bucătărie aşteptându-l pe tata. Iar eu am adormit rugându-mă să ajungă neîmpuşcat.

Of, aş fi vrut să am 20 de ani în 1989...! Să simt acum că, totuşi, ceva s-a schimbat: suntem liberi.

Rămâneţi cu noi, dragi eroi!

vizite: 6105 redactor: Anca Pepelea in Participari

Comentarii

 

1. CaseyBlave

29 04 2017 11:10
wh0cd7454 buy cialis

Adauga si tu un comentariu

Bold Italic Underlined Link

Toate drepturile sunt rezervate ATZ. Nici o informatie din acest site nu poate fi preluata, integral sau partial fara acordul din partea ATZ. Redactorii sunt direct responsabili pentru continutul articolelor si a stirilor.

rss feed atom feed Powered by eyeblog