en-joy  

Fostul şef de stat, Traian Băsescu, pus sub urmărire penală pentru spălare de bani în dosarul terenului de la Căşuneanu

21 04 2016 01:50
Surse judiciare au informat România Curată că Parchetul General a început urmărirea penală in personam faţă de fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, pentru spălare de bani în formă continuată în dosarul terenului din Aleea Privighetorilor, zona Băneasa a Capitalei. Procuroarea Elena Iordache de la Secţia de Urmărire penală şi criminalistică a Parchetului General a început urmărirea penală faţă de fostul şef de stat pe 13 aprilie. A doua zi, o echipă de poliţişti a mers acasă la Traian Băsescu şi l-a înştiinţat de punerea sub învinuire. Băsescu urma să fie chemat astăzi la Parchet pentru a i se aduce în mod oficial la cunoştiinţă calitatea de suspect, însă până la urmă invitaţia la Parchet s-a amânat pentru o dată care urmează să fie stabilită. Traian Băsescu este acuzat de spălare de bani în formă continuată. În anul 2000, când abia devenise primarul Capitalei, Traian Băsescu a cumpărat un teren în Băneasa cu bani a căror provenienţă nu ar putea fi justificată, susţine procuroarea Elena Iordache. Dosarul a pornit de la o sesizare din 2014 a Grupului pentru Investigaţii Politice (GIP), condus de Mugur Ciuvică, către Oficiul de combatere a spălării banilor. Potrivit surselor judiciare, Parchetul îşi bazează acuzaţiile pe declaraţii de martori, înscrisuri bancare şi rapoarte ale Oficiului de combatere a spălării banilor. Timeline cu tranzacţiile lui Băsescu considerate suspecte de procurori 9 august 2000: Traian Băsescu cumpără un teren de 3700 de metri pătraţi în Aleea Privighetorilor 86, cartierul Băneasa, cu 1.483.244.000 lei vechi, adică în jur de 70 de mii de dolari (în vara lui 2000, un dolar era în jur de 21.000 de lei vechi –n.r.) Suma ar fi fost achitată în numerar. Provenienţa ei nu poate fi justificată, susţine procuroarea Elena Iordache. În aceeaşi zi, la acelaşi notar, omul de afaceri Costel Căşuneanu cumpără un teren învecinat, cu o suprafaţă similară, la un preţ de 3 ori mai mare, considerat preţul pieţei. 15 octombrie 2002: Traian Băsescu vinde terenul din Aleea Privighetorilor 86 către Gabriela Blaj din Oituz, cumnata şi asociata omului de afaceri Costel Căşuneanu, cu 12.004. 212.620 lei vechi, adică peste 300.000 de dolari (în 2002, un dolar ajunsese în jur de 39.000 de lei vechi –n.r.). Băsescu ar fi primit 110.000 de dolari în numerar şi 8.285.000.000 lei vechi prin transfer bancar de la Gabriela Blaj. Femeia primise aceşti bani în aceeaşi zi, tot prin transfer bancar, de la cumnatul Costel Căşuneanu. Acesta luase la rândul lui o parte din bani, 7.293.000.000 lei vechi, de la compania sa de construcţii de drumuri PA & CO Internaţional şi o altă parte, 1.006.415.000 lei vechi, dintr-un schimb valutar. 21 octombrie 2002: Traian şi Maria Băsescu cumpără de la Virgil şi Mariana Gheţeu o vilă situată pe Şoseaua Bucureşti Ploieşti 137 B, cu 280 de mii de dolari. Potrivit procuroarei, banii ar fi fost achitaţi în numerar, iar provenienţa nu ar fi fost justificată, avându-se în vedere că în acea perioada din conturile familiei Băsescu de la BCR, ING şi RBS Bank nu ar fi fost retrase sume de bani. 12 noiembrie 2002: Vila a fost donată Ioanei Băsescu, fiica cea mare a fostului preşedinte al României. 10 iunie 2003: Traian Băsescu transferă banii din vânzarea terenului din Primăverii în contul fiicei sale, Ioana, deschis la ABN Amro Bank. Ea ar fi folosit parte din aceşti bani pentru cumpărarea unui imobil. 17 noiembrie 2003: Ioana Băsescu scoate 90.000 de dolari din bani pimiţi de la tatăl ei. 6 iunie 2005: Ioana Băsescu transferă 40.700 de dolari înapoi în contul tatălui ei. 20 aprilie 2006: Gabriela Blaj vinde terenul cumpărat în 2002 de la Băsescu cumnatului ei, Costel Căşuneanu, pentru aproape 300.000 de euro. Alte tranzacţii ale familiei Băsescu 4 februarie 2003: primarul Capitalei la acea vreme, Traian Băsescu cumpără un apartament cu numai 19.000 de dolari într-o vila din strada Ştefan Mihăileanu, sector 2, Bucureşti. 14 septembrie 2005: Ioana Băsescu vinde vila din Bucureşti-Ploieşti 137 B cu 420.000 euro. 23 decembrie 2005: fiica cea mare a fostului preşedinte cumpară o vilă în strada Aviator Sănătescu 2, sector 1, lângă Mănăstirea Caşin. 6 ianuarie 2006: Ioana Băsescu cumpără o vilă în Corbeanca. 14 august 2007: vinde vila din Corbeanca. 31 martie 2008: fiica fostului preşedinte cumpără un penthouse într-un ansamblu rezidenţial dezvoltat de omul de afaceri Puiu Popoviciu. Ce a declarat Căşuneanu la Parchet Potrivit unor surse judiciare, audiat la Parchetul General pe 5 decembrie 2015, Costel Căşuneanu le-ar fi spus procurorilor că Băsescu ar fi cumpărat terenul din Privighetorilor cu banii lui. Declaraţia vine în contextul în care Căşuneanu ar fi derulat afaceri cu companii de stat din subordinea ministerului Transporturilor când Traian Băsescu era ministrul transporturilor. E de precizat că presupusa infracţiune de dare de mită care i s-ar putea aduce lui Căşuneanu este prescrisă, în schimb la Traian Băsescu nu ar fi intervenit întrucât, în cazul lui, cursul prescripţiei a fost suspendat pe durata mandatului de preşedinte. Contactat telefonic încă din luna decembrie, Căşuneanu ne-a transmis să îi trimitem o solicitare de presă pe adresa de e-mail a companiei sale PACO, cerere la care nu a răspuns nici până astăzi. Ce spune fostul şef de stat, pus sub urmărire penală Contactat telefonic în această dimineaţă, fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a declarat că nu ştie nimic despre aceste acuzaţii întrucât nu a primit nicio citaţie de la Parchet. Băsescu a spus că nu poate comenta acuzaţiile atâta vreme cât nu i-au fost aduse la cunoştiinţă de către Parchet. Cu toate acestea, Traian Băsescu a mai declarat: „Aceasta este solicitarea domnului Ciuvică de când a făcut plângerea. O să vedem. Categoric am cum (să justifice provenienţa banilor cu care a cumpărat terenul din Privighetorilor şi vila din Bucureşti Ploieşti 137 B – n.r.), dar nu fac nicio declaraţie pe temă până nu primesc citaţia. Astea sunt afirmaţiile lui Ciuvica, dacă procuroarea şi le-a însuşit…eu cu dragă inimă o să le lămuresc când o să fiu citat”, a declarat Traian Băsescu pentru România Curată. După ce vineri a fost înştiinţat de poliţişti cu privire la punerea sa sub urmărire penală pentru spălare de bani, la începtul acestei săptămâni, Traian Băsescu a acuzat că o ”sectă a securităţii naţionale” coruptă, avidă de putere, nelegitimă se instalează la conducere în România pe fondul slăbiciunilor clasei politice. Vezi mai multe aici. Semne de întrebare Nu este foarte clar de ce Parchetul General a găsit de cuviinţă să înceapă abia acum urmărirea penală faţă de Traian Băsescu în condiţiile în care până acum ancheta a bătut pasul pe loc. Băsescu a anunţat că, pe 25 aprilie, în ultima zi de înscriere în cursa pentru Primăria Capitalei, va anunţa dacă se aruncă în lupta electorală sau nu. De la 3 la 10 ani Potrivit legii 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, această infracţiune de spălare de bani se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani. Alte dosare ale fostului preşedinte Traian Băsescu este urmărit penal şi pentru ameninţare în cazul Gabriela Firea, însă acest dosar este considerat neserios de către specialişti. Dosarele lui Costel Căşuneanu În aprilie 2013, omul de afaceri a fost condamnat la 4 ani cu suspendare în dosarul de corupţie al fostului senator PSD, Cătălin Voicu. Acesta a primit 7 ani cu executare pentru că a luat 200 de mii de euro de la Căşuneanu ca să mituiască judecătorii de la Înalta Curte şi să aranjeze dosarele civile ale omului de afaceri. Căşuneanu este judecat pentru dare de mită şi în dosarul primarului suspendat al Bacăului, Romeo Stavarache. sursa:http://www.romaniacurata.ro/fostul-sef-de-stat-traian-basescu-pus-sub-urmarire-penala-pentru-spalare-de-bani-in-dosarul-terenului-de-la-casuneanu/

vizite: 1702 redactor: dr.ing. Claudiu Oteleanu in General

Comentarii

 

1. write my paper for cheap

03 05 2016 11:40
Nice post
Today the most common trouble facing by the students with their academic life is essay writing task. Here is one of the solution for the queries like 

2. fendi outlet

01 09 2016 09:10
Romeo Stavarache. 

3. assignment help expert

03 02 2017 12:35
Great site with wonderful content. If you are looking for to buy college papers in miami. Our team is there. 

4. Safety vest

16 02 2017 07:57
Really remarkable. 

5. replique montre france

14 03 2017 11:02
Various styles of watches 

6. My paper writer UK

18 04 2017 14:26
Incredible site with great substance. On the off chance that you is searching for to purchase school papers in Miami. There is our group. 

7. imgrum

25 09 2017 12:17
Fostul șef de stat, Traian Băsescu, pus sub urmărire penală pentru spălare de bani în dosarul terenului de la Cășuneanu? What?  

8. perfect review

21 10 2017 10:21
Fostul șef de stat, Traian Băsescu, pus sub urmărire penală pentru spălare de bani în dosarul terenului de la Cășuneanu? What?

Adauga si tu un comentariu

Bold Italic Underlined Link

Toate drepturile sunt rezervate ATZ. Nici o informatie din acest site nu poate fi preluata, integral sau partial fara acordul din partea ATZ. Redactorii sunt direct responsabili pentru continutul articolelor si a stirilor.

rss feed atom feed Powered by eyeblog