en-joy  

D-nule Cioloș, știți și sunteți de acord cu asta?

19 05 2016 23:16
D-nule Cioloș, știți și sunteți de acord cu asta? Cetățenii cu care ați stat de vorbă au fost amendați de subordonații lui Tobă!

Mai mulți cetățeni care au participat la cele mai recente mitinguri – cel de susținere al fostului ministru al Culturii Vlad Alexandrescu și cei revoltați de Scandalul Dezinfectanților – reclamă amenzile date de Jandarmerie, cu care o parte dintre ei s-au trezit acasă. La una dintre manifestări, în fața Palatului Victoria a fost prezent chiar și premierul Dacian Cioloș, care a discutat cu manifestanții! Claudiu Crăciun a postat marți, pe Facebook, procesul verbal de contravenție cu amenda de 1.000 de lei primită pentru că ”a organizat o adunare publică nedeclarată și neînregistrată pentru exprimarea unor opinii (sublinierea RC) referitoare la spitalele din România, iar pe timpul desfășurării acesteia a condus activitățile participanților sprijinind acțiunile și scandările acestora, prin intermediul unei portavoci. De asemenea, pe toată durata desfășurării a transmis celorlalți participanți mesaje de organizare a unor noi adunări publice”, se arată în procesul-verbal al amenzii. proces verbal craciun ”Când protestezi împotriva mafiei din sănătate iei amendă 1000 de RON. Sau poate e mai bine pentru toată lumea să stăm acasă. Voi ce credeți?”, a fost comentariul de pe Facebook a lui Claudiu Crăciun. Tot Claudiu Crăciun a mai primit o amendă de 500 de lei pentru protestul din fața Guvernului împotriva demiterii ministrului Culturii, ce a avut loc pe 27 aprilie. Și Claudia Apostol, membră a comunităților Uniți Salvăm, de-clic.ro, Salvați Roșia Montană a anunțat pe Facebook faptul că a fost amendată pentru participarea la mitinguri. ”Mi-a scris Jandarmeria. Fac chetă pentru Audi-urile lui Tobă că n-au rămas bani și de benzină. Vor și de la mine 500 de RON”, scrie în mesaj. postare claudia apostol Pe 5 mai, membrii grupului Miliția Spirituală au organizat un protest în fața Ministerului Sănătății, după încercarea fostului ministru, Patriciu Achimaș- Cadariu, de mușamalizare a scandalului dezinfectanților diluați. Tinerii au aruncat cu vopsea roșie pe jos, precizând că aceasta a fost diluată de 10 ori, la fel ca dezinfectantele firmei Hexi Pharma. ”A fost o reacție la conferința ministrului Sănătății, de ieri, care a fost un simulacru despre așa-zis-ul control din spitale. Ne așteptam ca un asemenea control să fie inopinat, nu anunțat, iar analizele să se facă la laboratoare de afară. De asemenea, acțiunea e și o promovare pentru protestele de mâine (din Piața Universității, București, respectiv, Piața Unirii, Cluj – n.r.)”, a spus, după protest, Mihail Bumbeș de la Miliția Spirituală. Protestatarii au primit trei amenzi, fiecare de 700 de lei fiind încadrați la două articole, unul legat de adunare nedeclarată, cel de-al doilea de vandalizare (!). ministerul sanatatii 1 Nu este pentru prima dată în ultimii ani când forțele de ordine îi amendează pe oamenii care își exprimă opiniile în piețele publice. Cele mai multe dintre aceste amenzi, acordate pe baza unei legi din 1990 devenite anacronice, au fost anulate în instanțele de judecată, însă practica justiției nu este unitară. Culmea e că încă din primul articol al legii se arată că scopul acesteia este apărarea dreptului la liberă exprimare, situație în care amendarea protestatarilor reprezintă atât un abuz, cât și o intimidare. Situația este cu atât mai revoltătoare dacă ținem cont că în Scandalul Dezinfectanților oamenii revoltați de ceea ce s-a întâmplat au fost amendați înainte să existe vreo sancțiune pentru responsabilii de tragediile din spitale! Posted on 18.05 2016 pe http://www.romaniacurata.ro/

vizite: 7942 redactor: dr.ing. Claudiu Oteleanu in General

Comentarii

 

1. PABX

24 05 2016 13:10
I dont know about this news before, but after read this article, maybe I just can give my opinion if citizens need a justice. 

2. galaxyessay.com

14 06 2016 02:50
I like your post, thank you so much 

3. you tv player

29 06 2016 12:31
Download you tv player and get entertain any time & any where. 

4. Domain registration in Kenya

09 07 2016 18:37
I will always love this blog. Always 

5. kevinlame

18 07 2016 16:20
Great! 

6. Cheap whey protein

18 07 2016 16:31
Thanks. 

7. https://sites.google.com/site/bestessayservicesreview/

08 08 2016 18:54
Online radio being provided for free is a great way to entertain people across the globe. 

8. short thoughts

15 08 2016 01:16
I will always love this blog. Always 

9. Breitling Replica

26 08 2016 12:26
Breitling Replica 

10. party rental company

28 09 2016 07:29
Thank you so much for sharing this post! 

11. norfolk plumbers

02 10 2016 11:54
Most interesting Post I have found in my day searches.I am highly thankful to you that you have shared it with me and i got knowledge that i want to get.You have done an impressive job. 

12. iPhone 8 date reveal

10 10 2016 20:21
Thanks, it was pretty well written. 

13. Jessica

02 11 2016 17:15
I don't know too much about roumanian politics, but i heard you guys had Ceausescu and this is the reason why you are not on the line now. 

14. Maddie

02 11 2016 17:20
I don't know too much about roumanian politics, but i heard you guys had Ceausescu and this is the reason why you are not on the line now. 

15. expert locksmith fort lauderdale

02 11 2016 17:59
Fascinating Post and also likable. 

16. Dissertation Editing Service

08 11 2016 12:25
Content writing is a best part of site where we can attract customers to our site. 

17. research papers writers

30 11 2016 15:34
We have to record allot of detail via websites this is very helpful to every student in order to achieve more then others 

18. The Punisher Trench Coat

15 12 2016 09:48
This article has fully imprecise my mind. Honestly I have never learn like this type of place but first time focus here. Really exciting article has been shared. 

19. missing period

03 01 2017 10:22
This is an interesting way of protest by the citizen. 

20. instagram followers hack

11 01 2017 15:09
great post. 

21. hotels catalina

10 02 2017 08:59
I was there too. I don’t think the minister would do something like that. I always felt like he was the only good guy in the ministry. 

22. 192.168.0.1

11 02 2017 04:23
he was the only good guy in the ministry.1 

23. 192.168.1.1

11 02 2017 04:27
think the minister would do something like that 1 

24. 192.168.1.1

11 02 2017 04:31
is an interesting way of protest by the citizen.2 

25. iPhone 8 Release Date

11 02 2017 15:32
Apple can give many features in its iPhone 6 and iPhone 7 series, then we can accept more interesting features in its iPhone 8 series. 

26. NBA 2K18 Release Date

16 02 2017 14:05
Are you excited for NBA 2K18 Game? NBA 2k18 Game will feature NBA basketball games with real effects and customized players and teams. 

27. ipl live streaming

23 03 2017 12:13
I really liked your work. 

28. <a title=\\\"Callname\\\" href=\\\"http://callname.info/\\\">Callname</a>

05 05 2017 07:38
Good one I liked it. 

29. Callername

05 05 2017 07:43
Absolutely Great. I appreciate. 

30. Vidmate

31 05 2017 16:41
Thanks for sharing this post. 

31. sbi credit card status

02 06 2017 10:18
checking sbi credit card status online is simple now-a-daysyou can directly check sbi credit card status online from here 

32. paytm add money promo code

06 06 2017 18:10
paytm wallet add money offer for old users[url][/url] 

33. assignmentlounge

15 06 2017 13:56
Absolutely Great. 

34. zoey

16 06 2017 12:08
I really liked your work. 

35. mini militia cheats

29 06 2017 13:28
mini militia cheats Mini Militia Hack will help you to buy anything for free like upgrade etc. We have shared mini militia hack and cheats both
[url][/url] 

36. Kelfoenly

30 06 2017 19:15
Erfahrungen 777 Tablets cialis Viagra Blog 

37. KennBrease

09 07 2017 21:39
Buy Cialus Cheap buy cialis Where To Buy Alli In Canada 

38. Steven Byrnes

10 07 2017 13:23
Very nice information you have shared. 

39. Timothyton

23 07 2017 01:35
buy generic propecia
cheap propecia for sale
propecia hair mediciene for sale
generic propecia for sale 1mg cvs 

40. Henrypaf

23 07 2017 01:51
order sildenafil citrate 100mg
over the counter sildenafil citrate
order sildenafil citrate online
sildenafil over the counter usa 

41. Jamesnem

23 07 2017 11:31
dapoxetine purchase
dapoxetine online
buying priligy online
what is dapoxetine 

42. Michaelprugs

23 07 2017 11:53
sertraline generic cost
retail cost of sertraline
sertraline hcl 100mg
sertraline cost 

43. 57 Promenade

23 07 2017 14:09
Well if you need any assistance to buy property in Indonesia. Please contact me. Thanks 

44. Kelfoenly

23 07 2017 18:34
Vimedic cialis Metabolism In Keflex Kidney Or Liver 

45. Phillipbraft

24 07 2017 11:55
best over the counter viagra
over the counter viagra at walmart
over the counter viagra substitute
viagra like pills over the counter 

46. Cheap Trendy Clothes

03 08 2017 10:46
Discount Clothing Websites use of high-density mercerized cotton 

47. Online Help for Accounting Assignments for students

11 08 2017 11:31
Thanks a lot for sharing it, that’s truly has added a lot to our knowledge about this topic. Have a more successful day.

Adauga si tu un comentariu

Bold Italic Underlined Link

Toate drepturile sunt rezervate ATZ. Nici o informatie din acest site nu poate fi preluata, integral sau partial fara acordul din partea ATZ. Redactorii sunt direct responsabili pentru continutul articolelor si a stirilor.

rss feed atom feed Powered by eyeblog